Datorita substratului afectiv-emotional, pe care muzica il emana, avem diferite trairi, senzatii la ascultarea unei melodii : exaltare, melancolie…
Urmatoarea melodie ma duce cu gandul la albastrul cerului, mare, soare lucind pe un bronz perfect asternut deasupra unor curbe ce hranesc priviri flamande, bere rece intr-un pahar transpirat de caldura plajei, nisip imposibil de strivit sub pasii repezi catre mare, ceva gogosi infuriate si fundalul unui amalgam de melodii ce cheama la distractie si stelele si luna. Ma face sa imi fie dor de vara.
Am observat ca articolul cu cel mai mare trafic este cel despre a-ha cu Foot of the mountain. Drept urmare, va recomand o alta piesa a celor de la a-ha.
Si o veste cat se poate de rea: a-ha urmeaza ca pe viitor sa-si incheie conturile cu muzica, insa numai ca trupa.
Compozitor, orchestrator, producator muzical, castigator a numeroase premii Oscar, Grammy si Golden Globe, Howard Shore este unul dintre cei care transpun emotiile si actiunea unui film in muzica, creand o interdependenta intre film si coloana sonora. Este unul dintre magicienii care, prin muzica, amplifica trairile vizionarii unui film.
Cu o colectie impresionanta de compozitii ce tin titlurile unor mari creatii ale cinematografiei, Howard Shore mi-a captat atentia pentru prima oara la vizionarea The Lord of the Rings… in opinia mea cea mai reusita ecranizare si nu numai. Apoi: The Silence of the Lambs, Mrs. Doubtfire, Philadelphia, Ed Wood, Se7en, Dogma, High Fidelity, Panic Room, The Departed and The Aviator.
Nu este prietenul meu cel mai bun si nu ma favorizeaza in niciun fel, pentru a ma determina sa spun lucruri neadevarate despre valoarea lui ca si artist.
Mai intai de toate, vreau sa scot in evidenta faptul ca transpunerea si pe suport vizual a diferitelor stiluri muzicale, in genere Hip Hop, a suferit o schimbare notabila de la aparitia acestui tip pe scena muzicii, care continua sa ma surprinda cu productii din ce in ce mai deosebite…. de parca se afla intr-o cursa cu el insusi si mereu invingator iese talentul si creativitatea, adica ceea ce il defineste mai bine. Nu sunt vorbe mari sau nelipsite de impartialitate. Chiar mi s-a spus ca sunt cam putin transant cu criticile aduse unor artisti, lucru care m-a determinat sa fiu, din momentul de fata, un critic pe bune, incepand cu Nosferatu.
Ce imi place : Nosferatu se afla intr-o continua evolutie, atat muzicala cat si de productie video si asta se vede inca de la primele versuri si clipuri realizate. Succint? Da. Insa, am spus destule la inceputul acestui articol.
Ce nu imi place : Nu imi plac momentele cand devine comod. La ce ma refer? In cateva din clipurile sale are momente, nu usor sesizabile, cand se culca pe o ureche. Ex: In Stari sufletesti cu Lu K, a introdus o clapa si un microfon care sunt 100% descarcate de pe internet si care nu fac cinste originalitatii de care da dovoda mereu.
Si acum, momentul clipului Back’n'Biz (instrumental produs de Lu K). Versuri incisive cu iz de poliglot, imagine profesionala…cam tot ce-i trebuie pentru a fi un hit. Si, bineinteles, Nosferatu.
Surpriza, surpriza! Anul 2009, asa pe sfarsite cum e, nu conteneste in a ma surprinde cu aparitii nesperate.
Da, asa e. BSB revin in forta cu un album, pe care sincer nu l-am ascultat dar care sigur merita pentru ca e BSB si e de ajuns. Scriu despre revenirea Backstreet Boys nu inamplator. Muzica lor, inca de la aparitia trupei si pana in prezent, m-a ajutat foarte mult la conturarea timbrului vocal, bineinteles alaturi de Craig David si 3 Sud Est. Spun asta deoarece, atunci cand cant, incerc sa redau acea caldura pe care mai sus mentionatii o impartasesc ascultatorilor, atunci cand fac ei ceea ce stiu mai bine.
Albumul This is us se preconizeaza a fi lansat pe 6 octombrie, insa pana atunci baietii si-au propus sa nu ne lase “pe uscat” si au lansat un clip pe care, SURPRIZA, il puteti vedea chiar aici…
Nu stiu de ce, dar am un mare respect pentru cei ce au puterea de a reveni cand toti ii cred pierduti…oameni ca Robert Downey Jr. sau, de ce nu, Whitney Houston. Sunt unici prin ceea ce fac si chiar daca au acel rau ce ii doboara, reusesc sa il infranga.
Nenumarate au fost stirile ce le-au desfigurat imaginea dar nu ceea ce au mai de pret: Valoarea. Valoare ce izvoraste din istoria creata de ei prin ceea ce au realizat. Valoare care nu se poate cumpara sau transmite. Valoare…acel lucru care a tinut treaza credinta fanilor intr-o noua revenire.
Ca si consumator de muzica placuta auzului, m-am bucurat de reaparitia pe scena muzicii, a inegalabilei Whitney Houston si de faptul ca a dat un exemplu ca se poate. Suntem oameni si avem slabiciuni pur omenesti, insa modul cum le tinem sub control face diferenta.
Iata inca un exemplu ce concretizeaza faptul ca muzica adevarata, de calitate nu a disparut.
Prin 2oo4, la propunerea Sofiei si a lui Bogdan, am devenit parte componenta a proiectului Da’Kappo. Dupa inregistrarea unui album in studioul AlinStudio din Craiova, aventura a inceput. Novice dar cu o colega plina de experienta in domeniu, am inceput calatoria minunata prin lumea show bizz-ului (o experienta placuta) in care am invatat lucruri noi care imi dezvoltau o perspectiva promitatoare, in domeniul respectiv. Dupa cateva cantari prin diverse locuri, dupa cativa vedetisti autohtoni cunoscuti (si nu numai) si cateva aparitii la diferite televiziuni din Bucuresti, am ajuns la o emisiune destul de titrata in acea vreme si anume Folclorul Contraataca.
Toate bune si frumoase, numai ca ceea ce s-a vrut un debut de bun augur in lumea mai sus mentionata, s-a dovedit a fi doar o fantasma a unei etape evolutive inabusita inca din faza incipienta din motive independente de vointa personala.
Iata un sumar al acestei emisiuni, inregistrata de Bogdan Balint, caruia ii multumesc pentru ca mi-a oferit un suport de amintiri numai bun de aratat si povestit nepotilor.
Component al trupei Dementori, Passcall lanseaza o piesa in genul care la consacrat (hip hop), cu versuri foarte bine etalate si un clip cu o imagine HQ care demonstreaza, inca odata, ca evolutia iminenta a artistilor galateni nu are limite.
Pascall e un tip care nu tine cont de barierele existente intre el si pofta de a face muzica. Mizeaza totul pe muzica si o face din placere.
Iata, parerea mea, videoclipul complet realizat de Bomb2To – Nosferatu.
Despre a-ha aveam ca referinta piesa Take on me si Summer moved on. In 2002, dupa vizionarea clipului piesei Forever not yours, am decis sa investesc 150.ooo lei in cumpararea albumului Lifelines si pot spune ca a fost o investitie foarte buna, in masura in care am reusit sa mai poluez si alte auzuri, pe vremea cand faceam drumul Galati-Craiova. Presa de specialitate considera anii 1985-1994, epoca de aur a trupei a-ha, insa eu tind sa cred ca nu s-a sfarsit in ‘94, ci a continuat cu precadere si dupa, pana in prezent si va mai continua.
Foot of the mountain reinoieste colectia de albume a-ha, intr-un an in care incertitudinea aparititiei unei muzicii de calitate parea ca prinde contur si nimic nu putea dovedi contrariul. Mai ieri am ascultat acest album si pot spune ca este mai bun decat favoritul Lifelines si nu pentru ca e un album nou al trupei ci pentru ca, cumva, trateaza acelasi stil de la infiintare, piesele avand nuante de Take on me.
Stiu ca varianta ODC a albumului suna mai bine, mai practic, insa daca aveti ocazia sa investiti niste bani pe un CD, va recomand calduros acest album pe care o sa-l indragiti, nu numai pentru ca suna bine ci si pentru faptul ca aveti un CD “de la mama lui” si asta conteaza…ii da o valoare incomensurabila si chiar nu bat campii. Eu asta simt.
Primul extras de pe albumul Foot of the mountain il reprezinta piesa cu acelasi nume.
Nu este prietenul meu cel mai bun si nu ma favorizeaza in niciun fel, pentru a ma determina sa spun lucruri neadevarate despre valoarea lui ca si artist.
Nu stiu de ce, dar am un mare respect pentru cei ce au puterea de a reveni cand toti ii cred pierduti…oameni ca Robert Downey Jr. sau, de ce nu, Whitney Houston. Sunt unici prin ceea ce fac si chiar daca au acel rau ce ii doboara, reusesc sa il infranga.
Prin 2oo4, la propunerea Sofiei si a lui Bogdan, am devenit parte componenta a proiectului Da’Kappo. Dupa inregistrarea unui album in studioul AlinStudio din Craiova, aventura a inceput. Novice dar cu o colega plina de experienta in domeniu, am inceput calatoria minunata prin lumea show bizz-ului (o experienta placuta) in care am invatat lucruri noi care imi dezvoltau o perspectiva promitatoare, in domeniul respectiv. Dupa cateva cantari prin diverse locuri, dupa cativa vedetisti autohtoni cunoscuti (si nu numai) si cateva aparitii la diferite televiziuni din Bucuresti, am ajuns la o emisiune destul de titrata in acea vreme si anume Folclorul Contraataca.
Despre a-ha aveam ca referinta piesa Take on me si Summer moved on. In 2002, dupa vizionarea clipului piesei Forever not yours, am decis sa investesc 150.ooo lei in cumpararea albumului Lifelines si pot spune ca a fost o investitie foarte buna, in masura in care am reusit sa mai poluez si alte auzuri, pe vremea cand faceam drumul Galati-Craiova. Presa de specialitate considera anii 1985-1994, epoca de aur a trupei a-ha, insa eu tind sa cred ca nu s-a sfarsit in ‘94, ci a continuat cu precadere si dupa, pana in prezent si va mai continua.