Vă doresc sărbători fericite!

E noapte, ger, fulgi fug nebuni şi-n linişte se aşează

În case cald, geamuri în flori, mese-n belşug se scaldă.

Cizmele-s uzi, ciorapi-ntinşi pe soba-nflăcărată

Lemne trosnesc, flăcări în dans şi-un câine afară, latră.

 

„Primiţi colinda!?”, strigă-n cor… cântă şi clopoţeii,

Uşa se crapă şi în prag stau un băiat şi-o fată.

„Să fie gazda cu noroc…” şi-ncep senin să cânte

„Azi s-a născut Hristos”… lumea ca să o mântuie.

 

În casă treaba e în toi, făină albă în covată,

Iar cozonaci pufoşi în tăvi, rând la cuptor aşteaptă.

Cârnaţii sunt întinşi ca salbe, pe sârmă, la uscat

Şi vinul curge în cofere roşu ca la Ignat.

 

Şi ninge-n continuare… dar nu ca în poveşti,

Ninge cum n-a mai nins vreodată, ca-n vremurile vechi.

Şi n-o să vină Moş Crăciun pe la copii în sat,

C-a fost Moş Nicolae, moşul adevărat.

Marea evadare – ultima parte

Începuse a se crăpa de ziuă când Modor se întrezări prin ceaţa groasă, şchiopătând. Reuşise să îi fugărească pe cei trei afurisiţi însă nu fără luptă. Unul dintre fraţii lui reuşise să-i mângâie una din labe, cu caninii însetaţi şi plini de ură. Şi-a continuat, apoi, căutarea însă fără niciun succes, fiind ameţit de halucinantele izuri ale pădurii. „Poate că au dreptate şi nu mai e nimic de făcut” îşi spuse, împăcat de efortul depus.  În sat, oamenii renunţaseră de mult iar păgubitul văzându-se fără suport se retrase amărât şi cu ciudă în suflet pentru pierdrile suferite.

Pădurea era întunecată, încă, iar godacii sleiţi de putere o urmau pe cumătra vulpe, neavând vreo idee despre când se va sfârşi acest marş solicitant. Ajunşi într-un loc parcă uitat de lume unde până şi frunzele copacilor contorsionaţi aveau un aspect violent, vulpea îi invită printr-o gaură ce nu putea fi vizibilă cu ochiul liber, acoperită de rădăcini stufoase ale unui copac înclinat cu ale sale crengi de parcă vroia să se agaţe de ceva, să nu se prăbuşească.

- Poftiţi, poftiţi! E loc pentru toţi. Odihniţi-vă ciolanele… o meritaţi după o aşa solicitantă şi plină de bravură aventură,  spuse vulpea rânjind suspicios şi în taină. „ Aveţi de-ale gurii ca să vă potoliţi nevoile, paie uscate să vă odihniţi şi pădurea întreagă să o exploraţi.”

- Îţi mulţumim nespus! se închină, Marva, plină de gratitudine şi se prăbuşi peste o mână de paie, sleită de orice urmă de energie. Dormeau duşi cu toţii iar vulpea îşi făcu cale tiptil spre ieşirea din vizuină.

Era în miez de zi când începuse forfota în vizuina ascunsă de lume:

- Suntem liberi! spuse Perdin cu un licăr de fericire în ochi. „Avem tot ce ne trebuie aici şi în plus avem libertate. Ce tare îmi doresc să-i văd faţa lui Modor când o să vadă grajdul gol… şi a afurisitelor de cârâitoare.

- Şi ce-o să facem acum? zise Mitru, trezit de agitaţia generală.

- Acum o să începem să trăim, fără nicio teamă că mâine va fi ultima zi când vom vedea răsăritul de soare, spuse Marva plină de speranţă.

- Şi o să putem iubi în voie! chicotiră gemenele ce nu conteneau în  a-l sorbi din priviri pe mândrul Perdin.

La intrarea în vizuină îşi făcu apariţia mândra vulpe, însoţită de nimeni altul decât Morş ce privea suspicios, salivând la marea adunare. Afară, şchiopătând şi lingându-şi rănile ceilalţi doi fierbeau de nerăbdare după un ospăţ demult nutrit.

- Dar ce avem noi aici? scoase un dulce mârâit. „Vă aşteptam, dragii mei rotofei”

Simţind că au fost păcăliţi, Perdin sări ca ars şi strigă plin de furie:

- Urmaţi-mă! Salvaţi-vă şoricii! şi spre mirarea lui Morş, care avuse timp să iasă din vizuină, văzu cum toţi porcii se năpustiră spre ieşirea din vizuină, călcând-o în copite, fără milă, pe vulpea trădătoare care nu avuse timp nici să se dezmeticească la reacţia dobitoacelor. În valma creată fuse prinşi şi cei doi fraţi nedumeriţi de reacţia lui Morş. Căzuseră răpuşi, într-o baltă de sânge, nu departe de trupul inert şi sfâşiat al viclenei. Compania îşi urmă cursul dezorganizat, care, încotro au apucat. Plin de mânie şi cu sete de răzbunare Morş luă urma lui Mitru, şchiopătând, care luase cale opusă celei pe care venise, alergând foarte încet în comparaţie cu ceilalţi ce se făcură pierduţi în desişul pădurii. După o distanţă considerabilă de la vizuina vulpii Morş reuşise să-l prindă din urmă pe şuncatul Mitru care abia se mai ţinea pe copite şi dintr-un salt îşi înfipse colţii tociţi în guşa abundentă a lui Mitru, rostogolindu-se la vale oprindu-se, după o căzătură în gol, pe fundul unei gropi săpată de vânători şi menită pentru prinderea lupilor. Acolo fuse găsit Mitru, tolănit peste trupul schilodit a lui Morş, ce fuse scăldat în sânge de porc. Văzându-şi animalul răpus, stăpânul casei renunţă în a mai căuta celelalte dobitoace, consolându-se că au fost nenorocite, la rândul lor, ca şi Mitru.

După ce au rătăci prin pădure, o zi ş-o noapte, Perdin şi cele două gemene luară cale întoarsă spre vizuina vulpii. Acolo o găsiră pe Marda care, văzându-l în pericol pe Mitru, se întoarse să-i sară în ajutor dar ajunsese prea târziu. Mohorâţi şi obosiţi intrară în adăpostul curăţat de leşurile mişeilor unde petrecură, fără a scoate vreun cuvânt, restul zilei până dimineaţa.

Treziţi de un ţipăt de groază, înfundat, ieşiră alarmaţi din vizuină postându-se la intrare cu un aer protector ce părea să spună : „Cine îndrăzneşte să ne calce pragul.” Nu era nimeni. Era doar vântul rece ce căra puţinele semne de viaţă scoase de un muribund. Şezând uşor pe covorul de frunze uscate, Marva exclamă cu tristeţe în voce:

- S-a dus şi Cobe…

Marea evadare – partea a doua

Frigul îşi amplifica dârzenia pe măsură ce ziua îi facea loc nopţii. Coşurile caselor fumegau vesele dând o impresie de bunăstare. În curte, zgomotul lemnelor crăpate amuţise odată cu ultima tăietură de topor iar în casă flăcările lumânărilor dansau în ciuda nopţii, animate de foiala generală a familiei. În cuşcă, Modor lenevea în aşteptarea cinei ce consta într-o bucată de mămăligă îmuiată în tocăniţă de ceapă şi nişte osicioare rămase de la o puică fragedă de toamnă. După ce-şi împlini nevoile se tolăni puturos în cusca-i de lemn ce-l ţinea ferit de vântul blestemat. Vreo trei găini încă mai orbecăiau prin întuneric căutând loc pe pătul, lângă celelalte surate. Într-un sfârşit liniştea se aşeză greoaie peste sat. Doar o cărută mai hodorogea pe uliţă trasă de o iapă ce necheza uşor anunţându-şi mânzul de venirea târzie de la pădure.

Un sunet înfundat îl făcu pe Modor să-şi ciulească urechile. Nu mişca deloc şi părea că încearcă să-şi poarte ochii pe calea sunetului să vadă ce se întâmplă. Sunetul venea dinspre grajd. După un minut de tensiune se linişti punându-şi botul pe labe. „O fi vreo blestemată de cârâitoare, rătăcită” îşi spuse împăcat. În grajd, Marva reuşise să lărgească borta din gard şi îi îndemna pe ceilalţi  să iasă rând pe rând făra să facă vreun zgomot. Cobe stătea tolănit în paie, cu ochii închişi prefăcându-se că doarme. Ultimul ieşit, înainte de Marva, fuse Mitru! Mai mult împins, forţat, neştiind măcar, ce şi cum:

- Ce se întâmplă? Unde mergem? spuse el buimac de somn şi în necunoştinţă de cauză. Nimeni nu-i răspunse, doar un îndemn pe muţeşte să o ia din loc.

Liniştea trona, încă, peste satul înfrigurat. Mitru, Marva, Perdin, Caţana şi Idiora erau deja în drum şi se îndreptau de zor spre pădurea de la marginea satului. După câteva momente liniştea fuse spartă de un guiţ şi grohăieli de disperare venite din grajdul, tocmai parăsit. Era Cobe, alarmându-l pe Modor despre fapta mişeilor. Modor începuse şi el să latre, zbuciumat, mai mai să rupă lanţul ce-l încorseta la fiecare smucitură. Străjerii celorlalte case întraseră şi ei în voia lui Modor creând un vacarm total. Toate orătăniile, caii, porcii vuiau de spaimă şi până şi mâţile crăcănate de frig mieunau a pustiu. Una câte una casele începură a se lumina!

- Futu-vă muma-n-cur de lighioane afurisite. Ce Doamne iartă-mă v-a apucat? spuse mai mult pentru el decât pentru animalele din curte, stăpânul casei. „Ce-ai păţit mă sălbaticule? Iar a venit prietena ta în vizită? Hai, fă-te slobod şi adu-mi blana-i împuţită s-o atârn în fundu’ grădinii să o vadă şi alţi pofticioşi de orătănii.”

Văzându-se liber de strânsoare Modor uită de poartă şi sări gardul fără să-l atingă, săpând pământul în urmă, alergând cu o poftă de răzbunare de neimaginat. Căutând prin curte, stăpânul casei observă dispariţia porcilor, mai puţin a rotofeiului de Cobe care rânjea satisfăcut, rumegând niscai lături lângă bălegarul proaspăt abandonat.

- Văleu!!! strigă îngrozit. „Hoţii, hoţii! Scoală femeie că ne-a furat porci!

În câteva minute, uliţa era împânzită de oameni cu făcliile aprinse, pornind în căutarea hoţilor şi a lighioanelor căzute victime. Modor era deja la marginea pădurii când se văzu încolţit de trei dihănii slăbănoage din acelaşi neam:

- Ce surpriză minunată! spuse cel mai zdravăn dintre ei. „Visam la o surpriză dar asta le întrece pe toate.”

- Nu pot spune acelaşi lucru! lătră clar enervat Modor.

- Încotro aşa… în grabă? Ţi-a venit şi ţie rândul să te izgonească aşa cum ne-a aruncat pe noi la groapa de gunoi de la marginea satului, doar pentru că tu erai mai gras şi mai pufos? … acum s-a făcut dreptate!

- Nu e ceea ce crezi, Morş. Şi oricum nu e vina mea pentru ceea ce s-a întâmplat… fă-mi cale liberă că mă grăbesc.

- Eu cred că trebuie să mai vorbim niţel. Ş-aşa prietenii tăi godăcei sunt demult dispăruţi. I-am văzut cu vulpea în pădure. Se grăbea să-i adăpostească într-una din vizuinile ei, de care nimeni nu ştie. Probabil le ronţăie şoricii unsuroşi, deja, mâncau-ar puricii şi râia s-o mănânce de hoţomancă.

- Încotro s-au îndreptat? Mârâi din nou Modor, arătându-şi colţii ascuţiţi.

- Mă tem că nu mai are importanţă, dragul nostru frăţior. Chiar de vrei, n-o să poţi intra în padure. spuse Morş înfingându-şi ghearle în pământul îngheţat, gata de atac.

Marea evadare

- Vă mulţumesc pentru omniprezenţă! În special dumitale, domnule Mitru! spuse Marva plină de ironie, trăgând un ghiont auditiv celui ce stătea dus în lumea viselor.

- Cu iertare, doamnă! A fost noaptea scurtă şi mâncare din plin. Stomagu-mi lucrează, încă…

După un scurt moment de linişte în care Marva se reinstală în capul grajdului, reîncepu:

- Cu toţii ştim că această lună este nefastă pentru cei din neamul nostru. Sunt trei ani trecuţi de când Fornel a fost sacrificat şi mi-e greu să cred că şansa nu ne va părăsi. De două zile a început să se aşterne groaza şi să nu-mi spuneţi că n-aţi auzit şi voi. Peste drum şi la trei case mai încolo au căzut doi dintre confraţii noştri şi n-o să se oprească aici!

Din fundul grajdului se auzi o voce tacticoasă şi plictisită în acelaşi timp:

- Şi ce propuneţi să facem? Nu ne stă în putere să facem ceva… şi în plus aici avem un loc cald şi câteva mese în zi fără să facem prea multe. Oare nu e de la sine înţeles că trebuie să plătim, cumva? Ăsta e blestemul neamului.

- Era de aşteptat aşa ceva din partea ta. Şi ştii ce, Cobe? Chiar n-am nevoie de suportul tău. Ba chiar mă bucur că exişti şi eşti aşa cum eşti pentru că cei ca tine îmi arată ce nu trebuie să fiu şi ce trebuie să fac ca să nu fiu aşa… chiar nu te-ai săturat să stai ca porcu, să bagi pe o parte şi să scoţi pe alta, trândăvind cât e ziua de lungă?

- Ba, pardon că asta sunt. Sunt porc de când m-a fătat scroafa de mama! spuse, puţin amuzat Cobe, frecându-şi şuncile răpănoase de pilonul de lemn ce susţinea gardul de plasă.

Parcă, deranjat de răspunsul lui Cobe, Pardin se ridică şi după ce făcu câţiva paşi, îngândurat, vociferă:

- Nu vreau să fiu de acord cu cele spuse de Cobe, însă ce e de făcut, doamna Marva? M-am săturat să îndur batjocura găinilor din curte şi în special a javrei de Modor, mânca-l-ar  puricii sau oamenii, că am auzit eu de la nişte gâşte sălbatice că în alte tărâmuri şi câinii sunt mâncaţi. Nu mai suport!Am coşmaruri în fiecare noapte.

- Linişteste-te, că la cum arată Cobe sigur el e următorul la cuţit! spuse Marva pufăind cu râtu-i sfidător. „Planul este să evadăm. Deja m-am ocupat de asta şi am ros din gardul ce ne separă şi de acolo va fi uşor pentru că vecinii nu au grădina îngrădită, după care o luâm prin pârloagă şi apoi pe drumul spre pădure. Drumul îl ştiu pe de rost de când am fost cumpărată de la nişte oameni din satul de dincolo de pădure.” Ca într-un sincron gemenele Caţana şi Idiora, cuvântară după ce stătură cuminţele lângă teacă, molfăind nişte resturi de hlujani uscaţi:

- Şi noi? Putem merge şi noi?

- Merge cine vrea însă, vă spun în avans, n-o să fie uşor. Drumul e lung şi cu primejdii. Vulpea de am ajutat-o noi să intre la găini, săptămâna trecută, spunea că în pădure numai ea a rămas iar lupii au fost de mulţi stârpiţi de vânători.

- Noi mergem! cântară, parcă, cele două gemene, uitându-se ca două proaste îndrăgostite la îngânduratul Perdin.

- Merg şi eu! spuse Perdin. „E timpul să facem ceva şi e cu atât mai bine dacă suntem mai mulţi.”

- Zis şi făcut! Purcedem diseară după ultima masă, când găinile se pun pe somn şi Modor leneveşte în aşteptarea nopţii ca să urle ca nebunu… spuse Marva şi îi trase o copită lui Mitru care, se pare, dormise pe tot parcursul şedinţei.

Dacă vreţi o continuare, lăsaţi un comentariu!

Mulţumesc!

Tresar când simt în aer nesimţirea

Şi bat la poartă cerşind mântuirea

Dar nimeni nu răspunde, că nu-i vremea

Mă-ntorc, mă lupt cu ura şi cu lenea.

 

Şi-s’ obosit că-i luptă fără fine

Încerc să mă lovesc să scăp de ce-i firesc

Şi aud un „mulţumesc” şi mi-e mai bine

Iar mă ridic ş-apoi mă prăbuşesc.

 

Nu pot… vreau să împac un gând beligerant

Trag cu-n automat de politeţuri dar în van

Căci plumbul împuşcat e ca de puf

Lovind cu sete  al nesimţirii scut

 

… dar nu renunţ!

Cultura generală

Trăim într-o lume în care viteza cu care circulă informaţiile tinde spre cea a luminii, iar stocarea lor pe suport uman din ce in ce mai anevoioasă. Dacă privim evolutiv, realizăm că o anumita cantitate de informaţii duce la formarea culturii generale despre care nu cred că poate fi estimată deşi unii sigur ar spune că absolvirea a opt clase sau chiar a unui liceu, impune şi o însuşire a unor cunoştinţe ce duc la formarea culturii generale. Însa, cultura generală nu înseamnă stricto sensu tot ceea ce ţine de şcoală. Cultura generală are în compoziţie şi elementul trăire…mult discutata şcoală a vieţii.
Neexistând un culturo-generalo-metru (părerea mea), ci doar un simplu estimator cu o toleranţă nedeterminată, pot concluziona că, şi anume, cultura generală este inefabilă şi se poate doar simţi.
Se pare că a şti câte puţin din toate şi a pricepe o redare inteligibilă definesc o persoană ca fiind cultă – evocator şi oportunist cu informaţiile primite…este cea mai uşoară cale spre a-mi însuşi, a exprima cultura generală, însă nu mă va scoate din mediocritate .
Şi totuşi ce este cultura generală? Dacă nu ştiu că Florenţa se află în Italia, înseamnă că sunt incult (general vorbind) sau mă face dezinteresat de geografia lumii? E mai bine să ştii câte puţin din toate şi să te numeşti cultivat sau să ştii ceva foarte bine şi să te numeşti versat, fără cusur într-un anumit domeniu?
Poate că principala problemă cu care ne confruntam este faptul că ne place să ştim câte puţin din toate şi evităm singurul lucru care poate face diferenţa: PASIUNEA.

De Crăciun!

E iar Crăciun, peste oraş se aşterne dimineaţa,

Pe alocuri unii  se grăbesc să-mbogăţească masa.

Un câine iese ciufulit dintr-o canalizare

Şi-n urmă-i abur alb şi gros, plin de putoare.

Pe stradă gheaţa s-a topit, pe margini ziduri de zăpadă

Pline de brazde de hârleţ şi ce maşinile împroaşcă.

Un stol de ciori trece în zbor şi cârâie… şi n-o să tacă

… Mi-ascund urechile în fes şi scuip de scârbă-ndată.

Mă-ndrept spre casă înfrigurat, trudit de peste noapte,

Beau un pahar cu vin, m-arunc în pat, întins pe-o parte.

În Piaţă totul e pustiu, vântul s-a plictisit să bată,

Doar o cucoană cu-n motan şi brazi făcuţi grămadă.

Horoscop Libertatea – Citeşte şi vei fi uimit!

Astăzi, Vărsătorii (prin absurd) vor călători iar în drumul lor vor întâlni nişte obstacole peste care vor trece cu uşurinţă datorită spiritului întreprinzător privind soluţionarea unor situaţii inopinate. În dragoste totul merge ca pe roate iar persoana iubită va dezvolta sentimente nebănuite. Financiar vor apărea câteva probleme care nu trebuiesc lăsate în voie dar nici nevoie de atenţie prea mare nu este necesară. Privind sănătatea, Vărsătorii trebuie să fie atenţi la colesterol. (Horoscop din 22/12/11)

În realitate se traduce în felul următor: „Azi am fost la ţară să tai godacu’ şi pe drum am  făcut pană, dar s-a reparat. Ajuns acolo am călărit calul cu iubita mea, pe rând, iar ea a căzut şi şi-a rupt nada curului, trecând prin dureri de nedescris. La doctorul din sat a trebuit să contribui cu ceva marafeţi pentru că era în pauza de masă, timp în care îşi exercita calificarea de veterinar, scărpinând sub coadă, o vacă! După tăierea porcului i-am mâncat pomana după care m-a tăiat şi el, aşa… pe la stomac! ”

Omul, din natură (şi nu mă refer la pădure, ape, munţi, etc) are o mare plăcere în a fi preaslăvit, lăudat, periat, pupat în cur(al treilea cur cu ăsta de l-am scris), lins în urechi, etc. Lucrul care o face cel mai bine este Horoscopul. Toate sursele media care au strecurat horoscopul în ale lor vaste orare, freacă motanul pe burtă lăudând fiecare zodie în parte, iar când nu laudă, critică constructiv făcând ca textul să pară favorabil celui/ei ce-l citeşte. Mai precis, dacă n-ai noroc în dragoste ai să câştigi la loto sau poţi avea ocazia în a te bucura de moartea caprei vecinului, de nu-l suporţi pentru că a strigat în gura mare că eşti un animal când te-a văzut dând calul la apă la colţul blocului, după ce ai clămpănit cu prietenii. După horoscop, mai toţi suntem agili, iubitori, sensibili, deschişi la nou, vizionari, cuceritori, inteligenţi s.a.m.d. N-am văzut niciodată să se spună că, cei născuţi sub semnul lui Zoro (ca să zic aşa) sunt nişte retardaţi, le place să curvească atunci când reuşesc să discearnă, le place linsul sticlelor şi sunt presupuşi eşecului în orice situaţie… caracteristicile negative enumerate de cititorii în stele verzi sunt de genul se plictisesc uşor, instabili, serioşi, sarcastici, etc.

Problema mare este când nimic din cele prescrise, nu se adeverşte. În cazul acesta nu trebuie să vă panicaţi. E posibil ca luna să nu fie în bătaia soarelui sau este limitată doar la 28 de zile. Sau poate că Venus s-a cotârcit cu Neptun, pe plajă la Vama Veche şi restul astrelor s-au dat peste cap de ruşinea suratelor. Deci, staţi fără nicio bază pentru că sunt multe explicaţii.

Pentru a mai scăpa de un offf scriu şi despre comentatorii din Libertatea care critică, mai tot timpul, articolele scrise de domnii ziarişti. Mulţi critică abordarea porno a temelor date şi titlurile stupide, dar geniale (de inducere în eroare) pentru că atrag Click-urile cititorilor. Preacultivaţii cititori scapă, de cele mai multe ori cursorul pe cele mai porcoase dintre articole, persiflând, apoi, cele citite ca formă de autoapărare. Cu siguranţă, dacă cei de la Libertatea ar posta două degete lipite, în plan apropiat cititorii ar arunca un clic imediat, crezând că e vorba de fuduliile unei fete mari (de înălţime e vorba, că aia-i pasăre rară cu floarea fără de). Eu nu citesc, de obicei. De obicei mă uit la poze.

Cam la fel e şi cu cei ce comentează pe Youtube…

Salvaţi câinii… nu pe cei de la conducere că aia-s javre!

E foarte clar că pe nimeni nu interesează problema câinilor comunitari. Cei ce sunt angajaţi în diferite campanii de salvare a acestor, nenorocite de soartă, animale sau care învârt petiţii să fie semnate pentru a combate nişte decizii cu privire la soarta lor, nu fac decât să piardă timpul şi să se dea răniţi că ei încearcă ceva. E timpul să nu mai futem capra în gură şi să venim cu nişte soluţii, pentru că asta se cere.

Există oameni, iubitori de canine, care deţin un suport material considerabil ce ar putea soluţiona situaţia prezentă în timp foarte scurt şi fără prea multă bătaie de cap. Însă, problema este alta! Această investiţie este fără doar şi poate un aspirator de bani care pe cealaltă gaură refulează doar fecale de ham ham. Ori, un afacerist are în sânge evitarea unei astfel de proaste investiţii, pe termen lung. Deci, cea mai simplă dintre soluţii cade şi în felul ăsta sper să nu mai citesc articole despre vreo „vedetă” care se opune doar cu declaraţii prin presă ce duc doar la „sărăcia omului” şi nu concretizează nimic.

O a doua soluţie ar fi preluarea problemei de către statul român, care deja şi-a exprimat părerea. Presupunând că s-ar crea adăposturi pentru bietele animale, trebuie luate în calcul şi costurile la care va fi supus statul ca reprezentant legal din punct de vedere pecuniar al contribuabilior. În acest caz nu cred că mulţi vor fi de acord, când banii vor fi cheltuiţi pentru aşa o cauză în loc să acopere cheltuielile creşterii unui copil, întărirea sistemului sanitar, infrastructură şi ce altceva vă mai vine prin cap. Dacă mă întrebaţi, eu cred că dacă aceşti bani nu vor fi alocaţi cuţulingilor oricum nu vor fi folosiţi pentru cele mai sus enumerate, aşa că nu văd de ce nu…

O a treia soluţie ar fi un export în China, ce ar putea ridica economia României sau a întări relaţiile dintre cele două ţări. Cum unii mănâncă oi, porci, cai ş.a.m.d. de ce să existe discriminare. Ştiu că e crud ce scriu dar e la absurd şi arată o posibilă soluţie.

A patra soluţie ar fi adoptarea unui patruped. Aici doare! Mulţi nu sunt de acord cu animalele în casă iar alţii au prea multe şi se văd neputiincioşi în faţa cererii, uneori fiind consideraţi prea la extreme.

O ultimă soluţie (că la alta nu mă mai pot gândi) ar fi să-i trimitem în Franţa. Şi aşa doamna Brigitte Bardot se bătea cu pumnu-n piept ca Moş Ion Roată, că face şi drege.

Părerea mea e că se va ajunge la neutralizare, ca soluţie. Şi nu pentru că eu aş vrea aşa ceva ci pentru că e mai ieftin în felul acesta şi statul o ştie.

Problema mare în România este legată de intercondiţionare a mentalităţii cu atitudinea, ce pot oferi , luate împreună, soluţii care să prindă formă şi să nu stea scrise sau rătăcite prin minţile oamenilor. Lumea se plânge că e praf dar nimeni nu dă cu o mătură sau să se întrebe cine a provocat apariţia prafului. Lumea se plânge că sunt câini pe stradă şi le muşcă odraslele dar nimeni nu ia nicio măsură şi când măsura se ia, se contestă.

Contestaţiile sunt bune doar dacă sunt constructive şi oferă soluţii pe suport fizic.

Mărinimia susţine cerşetoria!

Nu mai e de mult un secret  că producţia de cerşetori s-a mărit considerabil, la totalul deja existent şi format în cea mai mare parte din tuciurii, alăturându-se şi copii, români get-beget.  Neaoşii  îşi desfăşoară activitatea în interior, unii instruiţi în tainele acestei arte, alţii liber-profesionişti, cu tonţii bine îmbrăcaţi şi educaţi. Ultimii pe care i-am cunoscut, pe când savuram nişte hamei la pub-ul din cartier, frecventau cursurile şcolii generale, ştiau câteva poezii, nu aveau niciun contabil care să le ţină rostul banilor câştigaţi (din spusele lor) şi desfăşurau această activitate extracurriculară doar pentru că ai lor părinţi n-aveau de unde pentru pachet (ăl mai mare: „m-ai fumez şi eu din când în când câte o ţigară”).

Fraţii noştri mai bronzaţi au înţeles de mult că plaiurile mioritice nu sunt un bun vad şi şi-au extins activitatea spre mult mai bine cotate regiuni ale globului. Şi pentru că unii dintre românii de peste hotare nu vor a se expune spre a reprezenta „Buchetul de flori” al doamnei Ana Blandiana, băieţii cu tenul închis s-au decis s-o facă aşa cum ştiu ei mai bine, în stilul lor consacrat (de aici şi expresia „eşti român, eşti ţigan”).

Ţările cotropite, fiind mai democratice decât România, şi-au băgat picioarele în ele drepturi ale omului şi i-au trimis acasă la ei prin mijloace ştiute de toată lumea. Cănd am auzit trăznaia m-am bucurat crezând că-i trimite înapoi în India, la origini… dar n-a fost să fie. Ţara-militant a drepturilor omeneşti, în speţă Anglia ca parte UK, a decis că cei cu mâna-ntinsă de sabia n-o taie, pot fi instituţionalizaţi prin includera în programul „Big Issue”(pe care eu aş traduce-o, mai liber, Marea Problemă). Programul prevede vânzarea unei reviste la preţul de 2 lire, pe care amărâtul satului o cumpără cu o liră de la asociaţia caritabilă. În felul acesta, cei incapacitaţi pentru muncă pot câştiga necesarul unui trai decent. De când cu venirea supranumiţilor „romani gipsy” industria livrării Big Issue a suferit o turnură neaşteptată… filiera cumpăra majoritatea revistelor, lăsând mai nimic obişnuiţilor vânzători, producţia din vânzări ajungând la câteva mii de lire zilnic, bani ce sunt trimişi în ţară pentru construirea de palate ale căror bucătării şi toalete sunt doar pentru design.

Dacă şefii clanurilor se ocupă cu mass-media fiind părţi componente şi active ale Cerşetoriei Legalizate Made in England, copii şi soţiile lor păstrează tradiţia şi stau cu mâna întinsă. Pentru a nu mai obosi tastatura, vă recomand BBC Panorama  http://www.bbc.co.uk/programmes/b0169lg6