Tresar când simt în aer nesimţirea
Şi bat la poartă cerşind mântuirea
Dar nimeni nu răspunde, că nu-i vremea
Mă-ntorc, mă lupt cu ura şi cu lenea.
Şi-s’ obosit că-i luptă fără fine
Încerc să mă lovesc să scăp de ce-i firesc
Şi aud un „mulţumesc” şi mi-e mai bine
Iar mă ridic ş-apoi mă prăbuşesc.
Nu pot… vreau să împac un gând beligerant
Trag cu-n automat de politeţuri dar în van
Căci plumbul împuşcat e ca de puf
Lovind cu sete al nesimţirii scut
… dar nu renunţ!
Like this:
2 bloggers like this post.
Si imi spui mie ca scriu fain?!
Foarte frumos.
S-o zic ca la Bucureşti “Mai mă” joc şi eu cu cuvintele
)
Mulţumesc de aprecieri!
p.s.: Multumesc .
Nici eu nu mă pot hotărî care dintre voi scrie mai frumos. Ştiu că Lucian îmi va permite să fiu un gentleman pentru a-mi oferi un criteriu de departajare subiectiv
.
Mulţumesc pentru lectura frumoasă!
Ne complimentăm puţin…
Si noi iti multumim , Vlad!