Croitorul – Despre Moş Crăciun şi şosete grase

Muncitorii, obosiţi după o zi lungă de muncă, se îndreptau spre satul ce licărea voios, acoperit de o boltă de stele, sub privirile protectoare ale lunii. Porţile imense ale fabricii încheiau încă o zi de muncă printr-un zgomot violent de metal. Paznicul îşi făcu tura de control, asigurându-se că toate porţile erau închise şi se retrase într-un foişor ce se bucura de o panorama de invidiat.

In interiorul fabricii, desi luminile erau stinse şi părea că totul  era liniştit, la subsol cineva încă trebăluia de zor. Avea o comandă serioasă şi timpul nu-i era deloc prieten. Nea Matei fuse proprietarul fabricii de veşminte unde toate hainele erau croite manual, ceea ce necesita mult timp. Fuse forţat de împrejurări şi vându fabrica unor străini investitori, salvând satul de paupertate dar în acelaşi timp diminuându-i magia unui sat uitat de lume. Satul prinse un iz de oraş, cu străzile nou construite şi maşinile imense ce bătătoreau asfaltul cenuşiu şi obosit.  Nu atât de des ca în trecut, se mai întrezărea câte o şaretă, două, trase elegant de către mândri roibi şi suri, ce în mâdria lor păreau că plutesc. Hornurile caselor păstraseră magia nopţilor, fumegănd jucăuşe, parfumând aerul rece şi tare cu o melancolie a anotimpurilor trecute parcă intr-o clipită.

Să revenim la Nea Matei… era un croitor desăvârşit, cu vorbe puţine şi fapte multe, respectat dar uitat de săteni şi de timp. S-a înţeles să păstreze o cămară sărăcăciosă unde îşi făcea veacul. Dacă sunteţi curioşi la ce lucra de era atât de importat, ţin să vă anunţ că Nea Matei croia noul costum al lui Moş Crăciun. Folosea numai material deosebite şi deloc la îndemâna oamenilor de rând, precum aţă din fire de coamă de unicorn şi uneori fire de paianjen, lână de aur adusă din Colchis, piele de dragon, un ac magic făurit de însuşi Hefaistos, zeul focului şi al metalelor şi niscai bumbac din Egipt. “Hai că asta-i culmea”, ai zice tu, cititorule. Da! Pare incredibil cum de Nea Matei, cu aşa unelte, ajunse să fie sărac şi izolat de lume, însă bogăţia lui stătea în tăria cu care oamenii credeau în magie, mister şi în minuni, şi de ceva timp această credinţă se stinse şi oamenii păreau să-şi amintească să mai fie copii şi să creadă, numai în perioda sărbătorilor când încercau să fie mai buni şi să se rupă de rutina zilnică ce consta într-o  continuă cursă după nevoi materiale.

Crăciunul bătea la uşă şi Nea Matei părea că nu mai termină lucrul la costumul lui Moş Crăciun. Treaba era că Moşul avea nevoie de un costum nou în fiecare an. Făcea el ce făcea şi le zdrelea chiar dacă erau croite din cele mai bune materiale. Din spuse şi auzite, Moş Crăciun avea o misiune sisifică în noaptea de Crăciun iar timpul pentru livrarea cadourilor îi era tare limitat chiar dacă, pentru câteva ore, timpul stătea în loc şi pământul încremenea. Descoperise că lui Cronos îi plăceau cozonacii pufoşi şi cu niţel ajutor de la Moş Ene, Moşul îi acoperea cozonacii cu praf alb de somn, trimiţând-ul pe Cronos în lumea viselor. Ştiu că pare praf în ochi dar mă jur că e adevărat!

Nea Matei îşi vedea de treabă în cămara lui, când auzi un ciocănit timid la uşă.

  • Cine să fie oare la ora asta? N-am mai avut vizitatori de nici nu mai ştiu când şi azi nu-i ziua de livrare a costumului, îşi spuse el mirat.

Deschise uşa şi fuse plăcut surprins să-l vadă pe Moş Crăciun stând într-o rână, parcă, cu o pălărie pe cap şi un sacou Holland Cooper ce acoperea un pulover împletit de doamna Crăciun. Avea un aer cazual dar cu ochii ţintiţi la ceia ce urma să fie costumul lui.

  • Nu mă aşteptam la o aşa onoare, spuse Nea Matei!
  • Mă bucur să te revăd prieten drag. Cât să fie? Cinzeci şi unu de crăciunuri trecute? Poate mai mult…zâmbi Moşul.
  • Să fie, să fie… Dar cu ce-ţi pot fi de ajutor? Costumul o să fie gata, nu-ţi face griji. Îmi ia mai mult anul ăsta dar o să-l termin, zise fâstâcit Nea Matei.
  • Vreau să croieşti ceva nemaivăzut pentru doamna Crăciun. Se tot plânge de vremea de la pol şi nu-i mai intru-n voie. Are toate blănurile din lume dar tot nu-i de ajuns.
  • O să incerc, spuse Nea Matei îngrijorat.
  • Să fie gata înainte de Crăciun, spuse Moş Crăciun şi dispăru ca prin minune!

Nea Matei devenise tare îngrijorat şi muncea fără odihnă la costum în speranţa că va termina în timp util ca să poată lucra la cadoul doamnei Crăciun. Reuşi să termine costumul cu o zi înainte de livrare dar spre necazul său căzu sleit de puteri, într-un somn adânc. Toate uneltele din cămăruţă începură un tăraboi nemaiauzit, în speranţa că Nea Matei se va trezi, dar fără niciun rezultat. După un somn lung Nea Matei se trezi deranjat de un ciocănit insistent. Era asistentul lui Moş Crăciun, un explorator rătăcit la pol, salvat de Moş din ghiarele nemiloase ale frigului.

  • Răbdare, vă rog, spuse Nea Matei panicat. Văzu o pereche de şosete groase ce semănau izbitor cu şosetele de încerca să le cârpească de ceva luni bune. Erau frumos împăturite şi erau de un alb ca neaua, cu fire aurii precum beteala de pe brad în ziua de Crăciun. Nu-şi amintea să fi meşterit aşa ceva dar nu ezită în a-i împacheta şi înmâna asistentului lui Moş Crăciun, împreună cu costumul mult discutat. „Ce-o fi o fi”, îşi spuse el.

În dimineaţa de Crăciun, Nea Matei se trezi şi descoperi o cutie imensă plină cu ciurucuri de şosete iar la fundul cutiei o scrisoare de la Doamna Crăciun, pe care Nea Matei începu a o citi:

„Vă mulţumesc nespus pentru un aşa minunat cadou. Costumul Moşului pare să nu fi suferit nicio stricăciune aşa că următoarea comandă este să croieşti cât de multe şosete să ţină cald tuturor copiilor din lume. Crăciun Fericit!”

Nea Matei nu avea nici cea mai vagă idee cum de i s-au îngroşat şosetele cu aşa măiestrie dar nu dură mult până să afle că, pe când era prins în lumea viselor, şosetele de cârpit au prin viaţă alături de celelalte lucruri în cămară, în frenezia creată cu scopul de a-l trezi. Şosetele animate, roase şi  găurite fiind, le pălise o foame insaţiabilă şi începură a mânca lacom din bumbac şi din lâna aurie, până la epuizare.

Neaua se aşternu-se nepăsătoare peste sat după o ninsoare ca-n poveşti. Lumina din cămara lui Nea Matei îşi făcea loc printre crăpături. Pe scara ce ducea la subsol către cămară, şedea un tânăr ce aştepta curios…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s